ADDA încheie cel de-al treilea sezon al proiectului “Stările Addei” cu piesa “Casa bântuită”, o metaforă despre relații și compromisuri.

Muzica este semnată de ADDA și Georgian Idriceanu, text ADDA și Bogdan Penciu, producția audio îi aparține lui Georgian Idriceanu, cea video lui Radu Șelaru și Rizea Cătălin, chitare Ioan Nacu, mix/master – Mădălin Roșioru, iar regia videoclipului este semnată de TrandaFilm.

“Cânt despre încercările unui cuplu de a-și rezolva problemele, despre compromisurile care se fac într-o relație și lucrurile pe care nu le știe nimeni, în afară de cei doi protagoniști. Cred că prin astea trec toți oamenii implicați în relații de durată, mai ales cei care vor să își salveze iubirea”, a spus ADDA

Videoclipul melodiei “Casa bântuită” a fost realizat în satul Cincșor, în locuri încărcate de poveste și istorie; de la biserica fortificată de aici, construită în 1377, și până la obiectele vechi din fosta casă a preoților, unde a filmat videoclipul pentru noua piesă.

“Am filmat într-un loc de vis. Satul Cincșor e locul perfect, unde poți să îți găsești liniștea și unde te poți regăsi. A fost o experiență frumoasă”, a adăugat artista.

ADDA este una din cele mai îndrăgite cântărețe din industria muzicală românească, apreciată atât pentru vocea ei, cât și pentru textele pe care le compune. Piese precum “Iți arăt că pot”, “Nu plânge Ana”, “Fără aer” sau “Lupii” au cucerit milioane de ascultători de toate vârstele.

Videoclip oficial: ADDA – Casa Bântuită
Etichetat pe:                    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *